Titlul romanului “Până nu se răcește cafeaua” scris de Toshikazu Kawaguchi si apărut la Editura Litera m-a intrigat încă de la început determinându-mă să cumpăr cartea ca o cititoare iubitoare de cafea ce sunt 🙂
Povestea romanului se învârte în jurul cafenelei japoneze Funiculi Funicula, un loc misterios unde timpul se oprește pentru o scurtă perioadă de timp în fiecare zi.
În interiorul cafenelei misterioase și mereu răcoroasă în mijlocul verii, un tunel în timp se deschide dacă te așezi la o anumită masă, pe un anumit scaun și ți se toarnă o ceașcă de cafea fierbinte de o chelneriță sobră ca o vestală păstrătoare de mistere străvechi.
Poți călători în timp înainte și înapoi dacă respecți o mulțime de reguli stricte dar doar cât timp se răcește cafeaua. Atât ai la dispoziție pentru această călătorie în trecut sau viitor în care ai ocazia de a-ți înțelege mai bine propriile emoții și de a găsi vindecare și iertare.
Unul dintre aspectele pe care le-am apreciat în mod deosebit este modul în care autorul explorează conceptul de iertare și de împăcare cu sine. Fiecare personaj are propriile sale demoni și păcate, iar prin intermediul călătoriilor în timp își găsesc calea spre vindecare și reconciliere. Este o poveste profundă și emoționantă, care te face să reflectezi asupra propriilor regrete și să apreciezi momentele prețioase din viață.
“Până nu se răcește cafeaua” este o poveste despre timp, iubire și despre căutarea propriei identități. După ce o veți citi, veți simți că lumea înconjurătoare devine un pic mai strălucitoare și veți dori să vă savurați cafeaua într-un mod mai conștient, fără a lăsa să se răcească.
Iar eu încă încerc să aleg momentul cel mai bun în care m-aș întoarce în trecut, pentru că am atât de multe momente prețioase…