Ziua 1
Stam intr-un hotel mare in Mamaia. Plin ochi. Jumatate din Romania este aici. Voucherele de vacanta au adus multimi de oameni in vacanta. Pe unii i-au scos chiar din pesteri.
Ziua 2 – dimineata
Ma duc la toaleta piscinei. Intuneric bezna. Topai in dreptul chiuvetelor, dau din maini in cabina WC-ului, nimic. Nu se aprinde nici un bec. Ies si ma duc la bar unde sefa invartea niste hartii dis de dimineata:
– Nu functioneaza lumina la toaleta, ii spun pe un ton obisnuit
– Nu avem lumina, imi raspunde pe un ton artagos si superior
– Ok, dar eu nu aveam de unde sa stiu ca nu este lumina, ii raspund tot calm, dar naucita de artagul ei
– Nu ati vazut ca nu canta muzica? imi mai plaseaza un raspuns de genul “fa, esti proasta”
– Presupunand ca nu v-am suparat cu nimic, banuiesc ca tonul acesta putin ridicat nu imi este adresat mie. Si plec.
Mda, e grea viata cand nu merge vanzarea. Bai, nu suntem chiar toti prosti. Sa va fie rusine.
Ziua 2 – dupa amiaza
La pranz ne leganam alene in balansoarele de la La Balansoar Mamaia asteptand cu rabdare o pizza ce speram sa ne-o coaca in cuptorul cu lemne, caci curent nu era de vreo 6 ore. Balansoarele aveau perne de burete si picioare de fier, asa cum au aflat la prima leganare genunchii mei.
Printre noi se perindau relaxati cetateni si cetatene in slipi uzi, cu burtile pe afara din tricouri. Slipii barbatilor erau cam decoltati. Uzi si decoltati. La inaltimea privirii mele. Pielea le cam atarna pe alocuri, ca si picaturile de apa. Imi imaginam cum ar fi sa te asezi pe buretele ud de la socoteala vreunui de acesta, ca nu ii pot spune domn.
Timpul pare oprit in loc de parca nu au trecut aproape 50 de ani peste Romania de cand paseam eu prima oara pe litoralul romanesc…
Ziua 3
Poarta piscinei ramane inchisa dimineata asa ca nu avem decat sa ne bucuram de o zi de plaja la malul marii. Noi si jumatate de Romanie. Care se lupta pe fiecare bucatica de nisip.
Parca am fi in China. Spatiul din jurul nostru dispare. Apar ca din palaria magica 3 paturi pliante si o umbrela. Cu proprietari.
Un copil isi taraste galetusa peste glezna mea.
Pe scara foisorului salvamarilor sta relaxat un barbat de 100 kg ca o soparla uriasa la soare. Cu palarie de paie. Imi imaginez cum, daca ar fi vreo urgenta, salvamarul ar cobora intai in palaria de paie si apoi ar sari direct in mare.
Pe malul marii o familie parinti – copii se joaca cu o minge mica ce la un moment dat ajunge in dreptul unui prosop proaspat amplasat pe locul unde fusese barca salvamarului. Pe prosop o doamna fara inhibitii facea topless cu sanul dormind usor pe buric. Fumeaza linistita in timp ce tatal nu reuseste sa recupereze mingea din zona prosopului ei. In acelasi timp baietelul familiei urineaza cu jet spre valurile marii.
Salvamarul ramas in turnul de supraveghere asculta muzica de pe telefon cu castile in urechi. Salvamarul de jos s-a imprietenit cu familia numeroasa a palariei de paie.
Un caine maidanez se strecoara gratios printre cearceafuri, prosoape, sezlonguri, mai educat decat oricare copil ce a trecut pe acolo si mi-a azvarlit tot nisipul pe prosop.
In final imi cumpar o piatra ponce. M-am linistit. Nu am imbatranit deloc, am 4 ani si totul este neschimbat.
Ziua 4
Masa de dimineata este un fel de piatra de incercare a zilei. Ai trecut cu bine de ea, nimic nu te mai poate dobori. Estimez cam vreo 1000 de oameni cazati zilnic in hotel ce trebuie sa manance in interval de 2,5 ore in regim de bufet suedez. Nu ai ce interval orar sa alegi sa fie liber in afara de ora 7:30 pe care nu o pot atinge. E totusi vacanta!
Asadar intram si ne asezam la coada in forma de sarpe ce se unduie in toate formele. Farfurie, paine, tacamuri, cascaval, branza, rosii, castraveti, omleta, salata…ce fel de salata?.. in timp ce eu ma intreb o fetita de vreo 9 ani se infige in spatiul liber din fata mea si incarca vreo 8 crenvusti intr-o farfurie. In 3 secunde langa ea apare bunica care isi pune si ea ceva, ba chiar vrea niste branza de pe platoul din spatele spatelui. Le las, azi nu ma enervez! Dupa bunica apare mama si apoi tatal cu un baietel!
Pana aici le-a fost! Am explodat:
– Sa stiti ca toate lucrurile au o limita! Am inteles, fetita si bunica. Dar ati intrat deja 5 oameni in fata mea.
– Pentru copii, luam pentru copii, spune tatal ca un cersetor de la metrou.
– Toate lucrurile au o limita. Stati va rog la coada.
Sunt singura care reactionez. Restul cozii din spatele meu se uita la cascaval, rosii si castraveti.
Natie de plante, cu care orice smecher face ce vrea. De ce oare ii admiram pe cei ce ne calca decenta si bunul simt in picioare?
Ziua 5
Romania de la scara blocului sau cine mai crede in unicorni
Avem de toate. E meci la TV. Barbatii beau bere ca barbatii, la intrarea hotelului. Cineva a parcat un unicorn ce banuiesc ca nu incapea nici macar pe balcon. Barbatii mai mici joaca fotbal cu sarg, lovind mingea de plasa de protectie a unitatilor de aer conditionat. Baietii mai mici se incurca printre picioarele baietilor mai mari. Femeile s-au strans pe un colt de bordura si asculta manele la telefon.
La un moment dat cineva iese si zbiara la baietii mari:
– Lasati ba mingea aia ca spargeti vreun geam!
Baietii mai mari pleaca, baietii mici continua sa loveasca plasa cu mingea. Zbang. Zbang. Manele. De dor si jale. O familie trece pe langa unicorn, isi catara copilul in capul lui si face o poza.
Ce voiam sa intreb: se dau si la anul vouchere de vacanta sau ne facem vacantele pe merit si pe munca? Pfai, cred ca sunt singura ce crede in unicorni…
